Williams și Șarapova sunt în sferturi la Madrid

Williams și Șarapova sunt în sferturi la Madrid
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima favorită a turneului WTA de la Madrid, Serena Williams (1 WTA), a avut nevoie de mai mult de o oră pentru a o învinge pe Maria Kirilenko (12 WTA), 6-3, 6-1, asta după ce Maria Șarapova (2 WTA) a trecut fără prea mari probleme de Sabine Lisicki (39 WTA), scor 6-2, 7-5.

Serena e mulțumită de prestația sa ,,mai puțin agresivă

,,M-am simțit relaxată, ca și cum aș fi avut tot timpul din lume„, a spus favorita despre primul set. Totodată, americanca a adăugat că a încercat să servească ușor, asta pentru a reuși să câștige precizia pe care a pierdut-o odată cu viteza. Dar modul în care a jucat a determinat-o pe Kirilenko să facă niște greșeli. Iar Serena a profitat.

Williams este o jucătoare agresivă, mișcările și loviturile ei sunt inteligente și precise, însă acum a încercat să renunțe la metoda obișnuită de joc: ,,Am pierdut atunci când am servit agresiv, așa că am decis să joc mai ușor, să servesc mai calm. Și au fost rezultate vizibile, chiar dacă nu fac asta întotdeauna„, a spus ea. ,,A fost mult mai ușor, pentru că atunci când servești cu agresivitate și putere pierzi mai multă energie decât atunci când alegi calea mai puțin grea pentru tine, fizic.”, a mai adăugat Serena.

 Anabel Medina Garrigues (63 WTA) este favorita locală, următoarea cu care Serena Williams se va confrunta pentru un loc în semifinală.

Șarapova își apără titlul obținut anul trecut

Dacă ar fi să facem o comparație între Șarapova și Williams, rusoaica a fost cu mult mai agresivă decât americanca. Aceasta nu i-a lăsat cale libera nemțoaicei pentru nicio clipă. Așa a împins-o pe Lisicki la greșeli în ultimele game-uri. A fost o oră și 40 de minute de joc în care Șarapova a dominat, la propriu.

Dar rusoaica s-a simțit amenințată pe alocuri, aceasta declarând imediat după meci: ,,Este genul de jucătoare care joacă foarte, foarte bine în fața jucătoarelor mari.Șarapova a pierdut anul trecut la Wimbledon în fața lui Lisicki.

Există șanse ca cele două favorite să se întâlnească în finală?

Americanca este câștigătoarea de anul trecut de la Madrid, iar asta o face să fie și mai ambițioasă pe teren, încercând să treacă peste toate obstacolele: ,,Anul trecut a fost incredibil pentru mine. Am amintiri de la Madrid pe care nu o să le uit niciodată. Dar și anul acesta am o dorință la fel de mare. Atitudinea asta mă ajută să ajung la titlu.

Șarapova și Williams s-au întâlnit anul trecut în sferturi la Madrid, dar de data aceasta singurele șanse ca cele două să se confrunte sunt în finală. Serena a învins-o atunci pe rusoaică în două seturi, scor 6-1, 6-3.

În cazul în care cele două vor ajunge în finală, balanța se înclină în partea lui Williams. Dacă ținem cont de întâlnirile anului 2013, semifinala turneului de la Doha, Quatar, a făcut-o învingătoare pe Williams, scor 6-3, 6-2.  Dar și în turneul de la Miami, câștigat tot de Williams, Șarapova a simțit de câtă putere are nevoie pentru a duce la sfârșit un meci contra americancei. Scorul a fost decisiv, 4-6, 6-3, 6-0.

14 întâlniri au avut cele două în total, iar Șarapova a fost învingătoare de două ori, în 2004. Și de ambele dăți în finală; 6-1, 6-4 la Wimbledon și 4-6, 6-2, 6-4 la Los Angeles.


 

Articol scris de Mădălina TĂ‚TARU

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×